16 ott - Ro
Delgaz Grid
La E.ON credem că energia adevărată vine de la oameni. De aceea, punem în centrul activității noastre comunitatea pe care am construit-o pas cu pas – o echipă puternică de peste 6.000 de colegi, care aduc inovația și transformarea energetică mai aproape de casele clienților noștri.Cu o experiență de peste 20 de ani în România, E.ON este astăzi un angajator stabil și de încredere, pentru cei care își doresc să își dezvolte cariera într-un mediu modern, orientat spre viitor. Succesul se clădește atunci când fiecare coleg are libertatea să vină cu idei și curajul să le pună în practică. Ne susținem reciproc, ne inspirăm unii pe alții și ne unim forțele pentru a răspunde nevoilor clienților.
Compania noastră crește prin oamenii ei și ne mândrim cu una dintre cele mai performante echipe. Ne-am bucura să faci parte din ea
Ce implică rolul tău în echipa noastră
• Realizezi urmărirea execuției lucrărilor de construcții aferente lucrărilor de investiții din surse proprii și surse atrase, aflate în sarcina operatorului de distribuție.
• Participi la CTE,
având rolul de verificare a documentațiilor aferente lucrărilor de construcții-montaj
• Urmărești execuția lucrărilor de construcții-montaj aferente lucrărilor de investiții din surse proprii și surse atrase, aflate în sarcina operatorului de distribuție
• Întocmești și semnezi documentele aferente lucrărilor de construcții (ex.: PV lucrări ascunse, PV lucrări în faze determinante etc.)
• Participi la CTE și la licitațiile pentru lucrări de construcții energetice, asigurând suport de specialitate în verificarea ofertelor, cu respectarea legislației și a procedurilor aplicabile
• Asiguri relația cu autoritățile locale de specialitate (ISC)
• Răspunzi solicitărilor managerului de proiect privind controlul din punct de vedere calitativ al părților de construcții din cadrul proiectelor de investiții din surse proprii și surse atrase, aflate în sarcina operatorului de distribuție
Realizezi și alte sarcini care decurg în mod na
17 ott - Varese
Callimacus
17 ott - Modena
Seedtag
17 ott - Mantova
Novocure
17 ott - Chieti
Teoresi Group