Constructor

23 ott - Ro
Delgaz Grid

La E.
ON credem că energia adevărată vine de la oameni. De aceea, punem în centrul activității noastre comunitatea pe care am construit-o pas cu pas – o echipă puternică de peste 6.000 de colegi, care aduc inovația și transformarea energetică mai aproape de casele clienților noștri.
Cu o experiență de peste 20 de ani în România, E.
ON este astăzi un angajator stabil și de încredere, pentru cei care își doresc să își dezvolte cariera într-un mediu modern, orientat spre viitor. Succesul se clădește atunci când fiecare coleg are libertatea să vină cu idei și curajul să le pună în practică. Ne susținem reciproc, ne inspirăm unii pe alții și ne unim forțele pentru a răspunde nevoilor clienților. Compania noastră crește prin oamenii ei și ne mândrim cu una dintre cele mai performante echipe. Ne-am bucura să faci parte din ea Ce implică rolul tău în echipa noastră
• Asiguri suport pentru activitatea de mentenanţă accidentală/neprogramată şi activității de construcții-montaj în vederea reparării, înlocuirii, extinderii sistemului de distribuție de electricitate
• Asiguri descărcarea/încărcarea materialelor, depozitarea lor în condiții de siguranță, eliberarea materialelor la cerere și transportul spre locațiile solicitate, construiești structuri și lucrări din beton armat, citești schițele întocmite după planurile de execuție și stabilești parametrii lucrărilor
• Asiguri fasonarea și montarea armăturilor conform schițelor de detaliu sau normativelor în vigoare, asamblezi și montezi cofrajele în vederea turnării structurilor conform planurilor de execuție,



asamblezi armăturile în carcase sau în elementele de armare, montezi armăturile în cofraje sau tipare, torni betonul în structurile și fundațiile din beton pentru fundațiile viitoarelor instalații conform planurilor stabilite Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale Cum îți dai seama că te potrivești
• Educaţie necesară:
• Școală profesională/liceu de specialitate/studii generale
• Curs calificare
• Experienţă practică necesară: 2-3 ani în executarea lucrărilor de construcții
• Cunoştinţe obligatorii cerute de legislaţie: Legislaţie, prescripţii şi standarde de specialitate în domeniul de activitate; Instrucţiuni Tehnice Interne de Securitate şi Sănătate în Muncă
• Altele:
• Permis de conducere categoria B
• Cunoștințe minime de desen tehnic Ce îți oferim noi Îți oferim mai mult decât un salariu
• Primești beneficii cu ocazia evenimentelor notevole din viața ta, precum căsătoria, nașterea sau adopția unui copil, dar și de Ziua Meseriei. De asemenea, oferim cadouri pentru copiii minori ai angajaților, cu ocazia zilei de 1 Iunie și de Crăciun. Iar dacă locuiești prea departe de sediu,



te ajutăm cu decontarea transportului.
• Excelezi în ceea ce faci? Atunci poți fi unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță. Beneficiezi de tichete de masă electronice
• Primești 45 de lei/zi, încărcați pe un card cu care poți plăti rapid și contactless. Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță
• Ai o asigurare medicală privată și sprijin financiar pentru dispozitive de corecție a vederii
- acoperim o parte din costul ochelarilor de vedere.
• Când pleci în delegație, pe lângă cazare și transport, beneficiezi de o diurnă medie de 90 de lei/zi.
• Poți lucra și de acasă, în sistem hibrid, dacă domeniul tău de activitate permite acest lucru
- chiar și noi scriem acest anunț de acasă.
• Primești două pensii după ce nu vei mai lucra? Da, e posibil. Pe lângă pensia din sistemul public, vei avea și o pensie facultativă, cu contribuția plătită de companie, pentru un plus de siguranță financiară. Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță Da, ai citit bine
- ai o primă de vacanță
• În plus, pornești de la 25 de zile de concediu de odihnă și poți ajunge până la 30 de zile, mai multe decât în alte companii. Ai și zile libere suplimentare pentru evenimente importante din viața ta. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din costul serviciilor turistice. Doar candidaţii care corespund cerinţelor postului vor fi contactaţi. Toate candidaturile vor fi tratate cu confidenţialitate. Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea mediul nostru de lucru

Area Sales Leader, Nutrition | Tender

24 ott - Teramo
Abbott

Capo Reparto Produzione Gomma e Plastica

24 ott - Tribiano
Adecco (Italy)

Ricevi nuove offerte di lavoro

Crea una Job Alert gratuita per constructor / ro

Segretario/a di Direzione

24 ott - Tivoli
AIR

Magazziniere/a per distribuzione di prodotti

24 ott - Vicenza
Ms C Group